De ce limba esperanto suprimă diversitatea lingvistică: Gânduri la momentul părăsirii Mişcarii Esperantiste
Pentru aproape un deceniu, din 1995 până în primele zile ale lui 2005, am fost un vorbitor al limbii esperanto, „limba internațională” inițiată în 1887 de către L.L. Zamenhof, un oculist din Varșovia, și folosită în prezent în mod activ de poate câteva zeci de mii de oameni. M-am implicat în asemenea măsură în această limbă și în mișcarea dedicată ei încât pentru o perioadă de câțiva ani am călătorit exclusiv prin intermediul acestei limbi, mi-am creat un cerc internațional de prieteni între esperantiști și chiar am lucrat pentru un an ca voluntar la biroul central al Asociației Mondiale de Esperanto. Cu toate acestea, în ianuarie 2005 am hotărât să abandonez complet limba esperanto. Devenisem din ce în ce mai vexat de faptul că această limbă suprimă diversitatea lingvistică — o caracteristica ironică a unei mișcări ce pretinde că militează pentru aprecierea limbilor lumii.
Cum se autoprezintă limba esperanto
Rădăcinile limbii esperanto se află în înțelegerea pe care o avea Zamenhof despre limbă. Ca tânăr locuind in Varșovia din vremea Imperiului, Zamenhof era tulburat de împărțirea locuitorilor orașului în patru comunități instabile (idiș, germană, rusă și poloneză) pe baza limbilor materne respective. Esperanto, spera el, ar fi oferit un teren comun pentru comunicare între comunitățile lingvistice, erodând diviziunile naționale.
Cea mai mare organizație internațională de esperanto și forța principală de lobby pentru mișcare este Asociația Mondială de Esperanto (UEA), cu sediul la Rotterdam, în Olanda. De-a lungul ultimelor decenii, Asociația Mondială de Esperanto s-a prezentat față de diferite organisme internaționale ca fiind un avocat al drepturilor limbilor și al diversității lingvistice. Se bucură de relații oficiale cu Națiunile Unite și cu UNESCO. Reprezentanți ai UEA sunt adesea prezenți la întâlniri ale acestor organizații, așa cum s-a întâmplat in martie 2005, când președintele UEA Renato Corsetti și activistul Andy Künzli au participat la întrunirea anuală a Comisiei ONU pentru Drepturile Omului.
Manifestul de la Praga, lansat la Congresul Mondial de Esperanto de la Praga în 1996, pretinde cu tărie că esperantiștii apreciază diversitatea lingvistică. Cel de-al patrulea punct al Manifestului se referă la „multilingvism”, cel de-al cincilea la „drepturile limbilor”, iar al șaselea la „diversitatea lingvistică”. În deceniul care a trecut de la lansarea sa, Manifestul a fost adesea prezentat publicului ca o declarație de principii împărtășite de către toți esperantiștii.
Apărarea limbilor naționale este importantă, căci limba înseamnă cultură, și este inseparabilă de aceasta. Limba este expresia absolută a diversității umane. Efortul de a proteja limbile muribunde și de a aduce problemele drepturilor limbilor în atenția publicului e lăudabil. Cineva s-ar putea așadar gândi că mișcarea esperantistă și purtătoarea sa de cuvânt, UEA, oferă un serviciu valoros.
Realitatea în ce privește limba esperanto
Totuși, grija pentru protejarea limbilor exprimată cu atâta tărie în cadrul activităților de lobby e în realitate trădată în interiorul mișcării. Într-adevăr, încă de la începutul începutului mișcarea esperantistă a șovăit să apere diversitatea. E important să observăm faptul că Zamenhof însuși nu pare să fi acceptat ideea diversității lingvistice, căutând din contră să impună o singură limbă în dialogul internațional, de dragul (gândea el) al păcii. În acele zile de început ale limbii esperanto, limbile naționale nu sunt văzute ca expresii ale diversității, vrednice să fie protejate, ci mai degrabă ca obstacole ce trebuiesc depășite. Puțin s-a schimbat de-atunci.
Revenind la Manifestul de la Praga, să analizăm punctul patru, referitor la multilingvism:
Fiecare membru al comunității a acceptat sarcina de a învăța cel puțin o limbă străină până la nivelul de vorbire … Noi susținem că vorbitorii oricărei limbi, mari sau mici, trebuie să dispună de o șansă reală de a-și însuși o a doua limbă la un nivel înalt de comunicare.
Această „o limbă străină” la care se referă manifestul este, desigur, esperanto. În loc să pună accentul pe nevoia de a învăța limbi naționale, ce reprezintă culturi locale valoroase și adesea aflate în primejdie, mișcarea esperantistă consideră propriul său produs artificial ca fiind o opțiune valabilă pentru a suplini nevoia de a vorbi o a doua limbă fluent. Mai mult, acest punct pare să accepte acest minimum de o singură limbă în plus față de limba maternă și nu pledează pentru educația continuă în privința limbilor de-a lungul vieții, care este necesară pentru înțelegerea diversității lingvistice.
În cel de-al șaselea punct al Manifestului de la Praga observăm o declarație îndrăzneață în favoarea diversității lingvistice.
Pentru comunitatea esperantistă diversitatea lingvistică este o sursă constantă și indispensabilă de îmbogățire. Prin urmare, fiecare limbă, ca orice specie vie, este valoroasă prin ea însăși și demnă de protecție și suport.
Totuși aceasta contrazice punctul cinci, cel referitor la drepturile limbilor:
În comunitatea esperantistă vorbitorii limbilor mari sau mici, oficiale sau neoficiale, se întâlnesc pe un teren neutru grație dorinței reciproce de compromis.
Esperantiștii sunt preocupați în asemenea măsură de noțiunea de egalitate în comunicare încât limba esperanto este devenită obligatorie și nu mai e loc pentru împărtășirea din limbile naționale. Diversitatea lingvistică nu poate fi o realitate prezentă dacă folosirea unei limbi este limitată la propria ei comunitate mică, fără schimburi interculturale. În zelul său de a pune doi vorbitori pe „baze egale” (oricum nerealizabile), mișcarea esperantistă distruge diversitatea și multilingvismul pe care pretinde că le sprijină. După propria mea experiență, ideea că doi oameni ar putea ajunge la un soi de minunată egalitate prin intermediul limbii esperanto e mult mai apreciată si lăudată între esperantiști decât înflorirea limbilor naționale.
Pentru o organizație ce pretinde că apără drepturile limbilor, UEA e într-un mod cam bizar tăcută în privința cazurilor reale de oprimare a unei limbi. De exemplu, chiar acum când scriu aceste rânduri susținătorii limbii Mari din Republica Mari El, în Rusia, se confruntă cu obstacole enorme, incluzând bătaia și pierderea locurilor de muncă. Și totuși, UEA nu condamnă în nici un fel acest lucru sau alte cazuri similare de refuzare a dreptului de a folosi limba maternă. Unica „nedreptate” la care UEA pare sa protesteze, dacă e să judecăm după declarațiile președintelui său Renato Corsetti, este predarea limbii engleze ca limbă străină.
Ca să înțelegem totuși cu adevărat ce anume înseamnă folosirea și răspândirea limbii esperanto pentru diversitatea lingvistică, va trebui să examinăm propriul ei grup de vorbitori. În loc să protejeze limbile materne în cadrul său, în mod obișnuit esperanto le înlocuiește. Oricând se întâlnesc doi esperantiști, se așteaptă de la ei să vorbească în esperanto, fără a ține cont de eventuala stăpânire a limbii unuia de către celălalt. Loialitatea față de limba esperanto e menită să treacă înaintea curiozității în privința altor culturi. Este evident că această idee, aplicată pe scară largă, nu poate fi reconciliată cu scopul public de protejare a diversității lingvistice.
Într-adevăr, limba esperanto are un caracter obligatoriu atât de puternic încât se presupune că doi esperantiști trebuie s-o folosească chiar și dacă au amândoi aceeași limbă maternă. Faptul ca cineva să vorbească în limba sa maternă cu un esperantist de aceeași limbă, denumit prin neologismul esperanto krokodilado, e unul din cele mai mari tabuuri în cadrul mișcării esperantiste și atrage în general mustrări din partea altor membri ai mișcării.
S-ar putea invoca argumentul că oamenii participă la congrese tocmai în ideea de a vorbi esperanto și că deci ar fi nepotrivit să se vorbească în alte limbi. Primul răspuns ar fi că, cu condiția să se înțeleagă unul pe altul, nu e niciodată nepotrivit pentru două persoane să vorbească în limba natală a uneia sau a celeilalte, căci a face altfel înseamnă să excluzi orice schimb cultural real. Un al doilea răspuns ar fi că nu se poate aștepta de la esperantiști să își limiteze această insistență pe folosirea limbii esperanto la congrese, pentru că mulți esperantiști văd congresele ca pe niște medii ideale. De multe ori am auzit câte un esperantist spunând „Ce mult aș vrea ca lumea întreagă să fie ca un congres de esperanto!” Normele din cadrul congreselor, inclusiv cenzura asupra folosirii oricărei alte limbi decât esperanto, ar servi deci ca modele pentru orice comunicare internațională, ca și pentru comunicarea într-un context internațional între două persoane cu aceeași limbă maternă.
În cele din urmă, pretenția mișcării esperantiste de egalitate în comunicare e ridicolă, dat fiind că mișcarea are un nucleu de vorbitori extrem de fluenți și normativi al căror mod de a vorbi e o provocare pentru esperantiștii noi sau „provinciali”. Am văzut ocazional o asemenea inegalitate de fluență sau dialect între doi esperantiști încât cei doi ar fi putut să treacă pe o limbă națională și să vorbescă cu mai multă ușurință. Nu doar că diversitatea lingvistică este suprimată de dragul egalității, dar chiar și scopul egalității este în cele din urmă neglijat.
Ocaziile pierdute ale congreselor
Congresele esperanto sunt adesea prezentate ca fiind un mod ideal de a vizita o țară străină și de a învăța despre cultura acesteia. Cu toate acestea, dat fiind că îi izolează complet pe participanți de limba locală, congresele nu le oferă acestora nici un contact real cu țara gazdă.
Un turist care vizitează o țară străină și mănâncă numai la restaurante aparținând lanțurilor internaționale, ignorând bucătăria locală, e de așteptat că își limiteaza înțelegerea culturii locale. Și totuși, mișcarea esperantistă crede că turiștii ar putea fi capabili să aibă experiențe interculturale vorbind o limbă străină inventată și nedând nici o atenție limbii locale.
În 2001 TEJO, secțiunea pentru tineret a UEA, a desfășurat o scurtă campanie pentru încurajarea de festivaluri ale limbilor la nivel orășenesc și regional. Aceastea sunt evenimente în cadrul cărora oamenii pot fi expuși la un număr mare de limbi în același timp și își pot prezenta propria limbă publicului – o idee nobilă. În timpul Congresului International al Tineretului Esperantist de la Strasbourg din 2001, un festival al limbilor a făcut parte din program și toți participanții la congres au fost încurajați să participe. Însă acest experiment nu a fost repetat, iar în anii următori comunitatea esperantistă a arătat un slab interes pentru îndrumarea membrilor săi spre aprecierea diversității lingvistice.
Până când congresele de esperanto nu se vor concentra în întregime pe cultura țării gazdă și pe culturile reprezentate de participanți, cerând de la toți cei prezenți să se familiarizeze cu acestea și rezervând limbii esperanto un rol de ultimă resursă (în mod clar ocazional folositoare), congresele de esperanto vor continua să suprime diversitatea lingvistică.
Irosirea resurselor publice
Activitățile mișcării esperantiste merg dincolo de simplul fapt de a face hobby, până la folosirea fondurilor publice. Secțiunea de tineret a UEA, TEJO, primește în fiecare an mii de euro de la Consiliul Europei pentru proiecte ce propagă suprimarea limbilor naționale. TEJO folosește aceste fonduri în principal pentru a organiza seminarii pe teme găunoase ca „management de proiecte” sau „cooperare între tineri”. Cu excepția unui seminar referitor la organizarea de festivaluri ale limbii în 2001 (pentru scurta campanie a TEJO) nu-mi vine în minte nici măcar un singur seminar la care fondurile publice să fi fost folosite pentru dezvoltarea diversității lingvistice. Într-adevăr, o critică frecvent adusă acestor seminarii este că pe cât se pare nu prea au alte efecte în afară de cel de a crește o nouă generație de activiști care vor organiza la rândul lor mai multe seminarii lipsite de sens.
Limba esperanto nu e doar un hobby inocent cu care se delectează pasionații în timpul lor personal, ci e mai degrabă adânc implicată în relații cu instituțiile publice. Și totuși consecințele idealurilor acestei mișcări sunt de nedorit pentru publicul pe care îl servesc aceste instituții.
Mai bună decât engleza?
Esperantiștii spun adesea că se ridică împotriva unei hegemonii mondiale a limbii engleze, dar e clar că limba esperanto își impune propria hegemonie într-o manieră atât de strictă încât până și engleza ar putea fi considerată preferabilă. Am văzut până acum mult mai mult interes pentru învățarea și practicarea altor limbi în cercurile internaționale care folosesc engleza decât între esperantiști.
În timpul unor călătorii recente în Spania, am avut ocazia să observ participanții la un seminar paneuropean pe problema tineretului și a globalizării. Cu toate că engleza era opțiunea lingvistică de bază a acestui grup, în conversațiile dintre oricare două persoane se întâmpla adesea ca participanții să treacă la limba maternă a uneia sau a celeilalte. De exemplu, un tânăr din Franța îl saluta pe altul în engleză, dar descoperind că partenerul său de conversație era din Italia, continua discuția în italiană. Acest lucru nu ar fi găsit aprobare între esperantiști. În mod ironic, aici engleza e cea care se dovedește a fi opțiunea neutră. E considerată adesea ca o opțiune sigură în comunicarea internațională între tineri din multe țări, dar se înțelege bine faptul că alte limbi ar putea servi la fel de bine acestui scop. Pe de altă parte, în mișcarea esperantistă există un atașament ideologic față de esperanto care face obligatorie folosirea ei chiar dacă există și alte posibilități, mai bogate din punct de vedere cultural.
Esperanto tinde să își impună vocabularul asupra limbilor materne ale vorbitorilor săi exact în același mod pentru care engleza e atât de des atacată. În cartea sa Esperanto sen mitoj („Esperanto fără mituri”, Anvers Flandra Esperanto-Ligo, 1999) autorul Ziko Marcus Sikosek prezintă o conversație ipotetică în limba germană în cadrul unui grup de lucru local împănată în mod absurd cu vocabular esperanto, un fenomen care a fost experimentat de aproape toți esperantiștii. Se poate vedea imediat ce fel de efect distructiv poate aduce limba esperanto.
Da hat ein estrarano von TEJO geschrieben, daß er einen kontribuo für den internacia vespero oder das distra programo hat. Gibt’s dafür ’n rabato? Sein aliĝilo und die antaŭpago haben wir. Dann beträge seine kotizo als memzorganto und B-landano noch 50 Mark.
(Sikosek 1999: 166)
Alternative
Există modalități de a îmbunătăți în mod semnificativ mulțimea limbilor naționale și de a te bucura de aceleași beneficii pe care esperanto pretinde că le oferă fără să fii implicat în mișcarea esperantistă.
În loc de a sprijini lucrarea duplicitară a Asociației Mondiale de Esperanto, ar trebui să dăm atenție altor organizații pentru sprijinirea limbilor, cum ar fi Onze Taal din Olanda sau Asociația de Tineret a Limbilor Fino-Ugrice (MAFUN) din Finlanda, Estonia, Ungaria și Rusia.
Congresele esperanto sunt evenimente internaționale distractive, dar cineva ar putea găsi exact același ambient în cadrul unui curs de vară de predare a unei limbi. În loc de a vă petrece vacanțele printre esperantiști, studiind limba lor artificială și ignorând culturile naționale, gandiți-vă la înscrierea la un curs unde se predă o limbă minoritară aflată în pericol de dispariție, unde puteți în mod conștient să ajutați la păstrarea unei culturi valoroase și amenințate, reușind în același timp să vă bucurați de turism și de excursii interesante.
Dacă sunteți un cetățean al unei țări membre a Consiliului Europei, luați în calcul ideea de a scrie reprezentanților voștri să protesteze la acordarea de fonduri de către Consiliul Europei pentru activitățile secțiunii de tineret ale Asociației Mondiale de Esperanto, care nu fac nimic pentru scopul unei Europe cu o diversitate adevărată. Protestați împotriva reprezentării UEA la întâlniri oficiale supranaționale. Pretențiile esperantiștilor în ceea ce privește scopurile mișcării lor vor trebui confruntate și demascate astfel încât guvernele să poată furniza acțiuni productive în favoarea cetățenilor lor.
Limba esperanto este în mod clar nocivă pentru diversitatea lingvistică. Sper că publicul va înțelege mai bine nevoia urgentă de protejare a limbilor naționale și că va vedea că limba esperanto nu este doar neproductivă pentru aceste scopuri, ci în realitate reprezintă chiar o amenințare pentru curcubeul limbilor lumii.