Cuprins
Emiratele Arabe Unite
Sharjah și Dubai
Cand am hotărât să călătoresc pentru un an prin India și Asia Centrală, drumul cel mai ieftin în aceasta regiune din Cluj s-a părut să fie cu autostopul la Istanbul și apoi un zbor până în Colombo, Sri Lanka cu Air Arabia. Acest zbor mi-a dat în plus o escală de o zi întreagă în sediul companiei aeriene, emiratul Sharjah, astfel am putut să vizitez și Dubai.
Am inceput luând autobuzul de la aeroport până centrul Sharjahului. Această călătorie de numai 15 kilometri a durat aproapre două ore, căci în curând am fost reținut în unul din notoriile blocaje de trafic ale țării. Se pare că locuitorii mai bogați au masini sau merg cu taxiul, iar sistemul de transport public deserveste mai ales muncitorii străini. În ĉateva minute autobuzul s-a umpluat complet de bărbați din toată India, cu și câțiva arabi din alte țări mai săraci. Am văzut foarte putini Emiratis în această zi.
Plecând de la aeroport, am mers pe lânga case scumpe clădite pe nisipul deșertului, unele complete dar fără multă infrastructură, iar altele încă erau în constructie. Centrul Sharjahului și-a făcut apariția prin magazinele de piese de mașini în discount, care atrag comercianți din lumea intreagă. Am ajuns și la clădrile extrem de înalte semănate prin oraș, unde populația mereu în creștere a acestui emirat se mută.
In centrul Sharjahului, am schimbat în un alt autobuz spre Dubai, o călătorie mai rapidă. Nu se observă nici o grăniță între cele două emirate. Drumul trece prin o pădure de zgârie-nori și mall-uri. Acest tip de peisaj urban nu era nou pentru mine, am mai văzut asfel de explozii de construcții în Shanghai și în Hong Kong, iar am vazut o societate arabă stabilită în mall-uri. Totuși prezența acestora într-un singur loc este foarte interesantă, mai ales când toată aceasta este într-o regiune cam izolată ca aceasta.
Deși am o admiratie pentru spiritul pozitiv („da, se poate!”) al Dubaiului și pentru gândirea futuristă de aici, această dezvoltare nu se pare a fi durabilă. Am vizitat în primul rând Marina, unde zeci de hoteluri de cinci stele și de residențe scumpe găzduiesc o populație de expats occidentali, serviți de muncitori străini în mod evident exploatați. Deși totul este situat în mijlocul desertului, cantitatea de apă consumată, deseori pentru scopuri minore, este încredibilă. Mult decât atât, se folosește atâta energie pentru climatizarea acestui mediu insuportabil (chiar fiind în octombrie nu puteam să stau mult mai mult decât 10 minute afară).
Ca să nu mai pomenim de necesarul de energie și poluarea miilor de mașini. Experimentele anterioare în planificarea urbană avansată, de exemplu din Brasilia, au fost criticate deoarece au făcut necesare lungi călătorii în mașină, astfel că eșecul inițial al Dubaiului în a descuraja folosirea mașinilor nu pare a fi surmontabil.
După Marina m-am plimbat pentru o vreme în Bur Dubai, un cartier dominat de populația de origine asiatică. Fiindcă toată lumea în jurul meu era din India, mi s-a părut că un restoran indian ar fi potrivit (altfel aș fi putut să aleg numai dintre lanțurile de fast-fooduri americane). Dacă se mănâncă în aceste restorane, Dubai poate fi mult mai ieftin decât aștepti. Un prânz mare și în stilul sud-indian a costat doar 13 de dirham (un pic mai mult decât 2€). Și transportul este ieftin: nici una dintre călătorile cu autobuz, cât de lungi ar fi fost, a costat mai mult decât 5 dirham (mai putin decât 1€)
Pe cât de șocat am fost de imposibilitatea sustenabilității acestui experiment, aș fi vrut să stau mai mult în aceste două emirate că să le studiez în profunzime. În situația dată, a trebuit să plec înapoi la aeroport cam devreme datorită blocajelor de trafic de seară. De fapt din cele 12 ore libere din aceasta zi, am pierdut 6 pe autobuze.