SUA

Chicago

A doua Săptămână a Patimilor a Bisericii Ortodoxe, la care am participat, sărbătorită din nou la parohia Hristos Mântuitorul, a fost la fel de remarcabilă ca prima. Fotografierea unui astfel de eveniment este totuși, dificilă. Nedorindu-se deranjarea atmosferei evlavioase a bisericii, dar și din cauza condițiilor dificile de lumină — biserica e aflată în întunericul slujbei nopții de Sâmbătă — Săptămâna Patimilor este imposibil de relatat precis în fotografii.

De Vinerea Mare, epitaful, o pânză care sugerează trupul lui Hristos, este pusă pe naos. Epitaful pe care această parohie îl folosește a fost realizat în Grecia în secolul XIX.

Epitaful este dus afară într-o procesiune și este încercuită biserica.

Anul trecut, asemenea procesiuni se pare că au generat un interes sporit în comunitate, cu mulți privitori printre trecători, precum și mașini oprite, dar se pare că anul acesta, locuitorii acestui cartier din Chicago nici nu au remarcat.

La scurtă vreme după miezul nopții de duminică, altă procesiune sărbătorește reînvierea. La sfârșitul ei, preotul stă în fațà ușilor bisericii și strigă Hristos a înviat!, la care credincioșii răspund Adevărat a înviat!

Fr. John Baker in front of the church entrance.

Proclamația și răspunsul este repetat de un număr mare e ori în timpul slujbei și în zilele următoare. Diversitatea Bisericii Ortodoxe din America înseamnă că pe lângă engleză, se mai pot auzi aceste cuvinte de sărbătoare în multe limbi, de la cele din 'țările vechi' ortodoxe la cele din țările recent evanghelizate în Africa.

La Paște se pune icoana de Reînviere in naos, unde stă pana la Rusalii.

Deși cea mai mare parte a ritualului s-a întâmplat înainte, inima slujbei de Paște este primirea Sfintei Împărtășanii.